Coloniile nord-americane nu au cunoscut feudalismul, adica societatea celor trei ordine: cler, nobilime si restul populatiei, colonizarea s-a facut dupa transformarile social-economice din societatea engleza, adica in veacurile XVII-XVIII.
Activitatea economica s-a dezvoltat rapid in cele 13 colonii, nordul fiind dominat de industria care folosea munca salariata si mica proprietate agricola, in timp ce in coloniile sudiste se dezvoltasera sistemul marilor plantatii lucrate cu ajutorul sclavilor negri. In timp, economia coloniilor nord-americane a inceput sa concureze metropola.
Colonistii adusesera in America, nu doar dorinta de imbogatire prin forte proprii precum si toleranta religioasa, ci si traditia constitutionala engleza care isi avea originea in ,,Magna Charta Libertatum". Astfel, desi recunosteau autoritatea regelui Angliei, colonistii aveau propriile institutii de conducere. O adunare aleasa de cetateni bogati vota legile. Puterea executiva apartinea unui guvernator numit de regele Angliei.
Colonistii sperau sa aiba aceleasi drepturi politice ca si englezii din metropola. Ei nu au obtinut insa dreptul de a avea reprezentanti in Parlamentul de la Londra. Acesta din urma a impus coloniilor masuri restrictive care urmareau sa ii mentina intr-o pozitie de subordonare in raport cu metropola. Astfel, Anglia a interzis colonizarea la vest de muntii Alegani, iar schimburile de marfuri erau controlate de metropola. De aceea, colonistii faceau contrabanda cu posesiunile franceze si spaniole din America. Contrabanda era greu de supravegheat, caci Londra se afla la doua-patru luni distanta de navigat.
Londra dorea ca si coloniile sa contribuie la plata cheltuielilor cauzate de razboiul de sapte ani, in urma caruia a fost anexata Canada. Guvernul regal a impus marirea impozitelor in colonii. In 1765, Parlamentul britanic a votat Legea Timbrului, prin care redactarea tuturor actelor trebuia facuta doar pe hartie timbrata. Protestul coloniilor a fost prompt. Colonistii au afirmat insa ca toate impozitele trebuiau votate de Adunarile locale. Ei au amenintat cu boicotarea produselor engleze. Personalitati ale vietii politice precum Patrick Henry, Benjamin Franklin sau Thomas Jefferson si asociatiile de voluntari, numite ,,Fiii libertatii", au inceput sa adreseze proteste regelui Angliei, George al III-lea. Atitudinea acestora nu era determinata de povara financiara, ci de nevoia respectarii unui principiu politic, in sensul ca, orice decizie trebuia luata pe baza consimtamantului cetatenilor.
Hotărîrile Congresului Legii Timbrului
— 19 octombrie 1765 —
După încheierea războiului de 7 ani (1756—1763) şi după eliminarea aproape totală a dominaţiei coloniale franceze pe continentul nord-american, Marea Britanie a început să aplice o politică mai riguroasă de taxare a celor 13 state-colonii de pe coasta Atlanticului, prin impozite şi vămi. Colonişti au protestat. Adoptarea de către parlamentul britanic a Legii Timbrului [The Stamp Act], la 22 martie 1765, lege care instituia obligativitatea redactării tuturor actelor legale pe hîrtie timbrată [deci un nou impozit indirect], a determinat convocarea la New York a unui Congres al reprezentanţilor celor 13 state-colonii. Congresul Legii Timbrului, cum a fost numit, n-a exprimat numai simplul protest al coloniştilor împotriva acestei taxe, ci a enunţat, deşi într-un spirit încă moderat, principiile de drept pe care aceştia îşi întemeiau protestul lor.
Textul s-a tradus după Sources and Documents illustrating the Formation of the Federal Constitution, ed. II, îngrijită de Samuel Eliot Morison, New York, Oxford University Press, 1965, p. 32—34.
Daca la inceput conflictul metropola - colonii avea o dimensiune economica, treptat dimensiunea politica devine dominanta, exprimata de colonistii care doreau sa aiba institutii organizate de ei insisi precum si proprii reprezentanti in Parlamentul de la Londra.
